Acum două zile, m-am trezit de dimineață, mi-am făcut cafeaua și mi-am deschis facebook-ul pentru că, deh, e cea mai bună sursă de informații noi: a dat Steaua gol? Afli pe facebook. Un meteorit e pe cale să lovească pământul? Afli pe facebook. Răduleasca a luat-o razna? Afli pe facebook.

O prietenă mi-a trimis respectivul articol unde, Mihaela Rădulescu se arăta foarte frustrată cu privire la gay și la cât de anormali sunt ei. Frustrarea ei, de altfe nejustificată, a atins stadiul de a pune egal lângă cuvântul ”homosexual” cu pedofil, terorist și drogat.

Mihaela Rădulescu este de părere că homosexualii nu trebuie să deranjeze pe nimeni, prin afişarea sfidătoare în public și, „să îşi facă treaba între patru pereţi“.

De ce? De ce să nu își strige dreptul la fericire? De ce să nu își strige drepturile când sunt loviți din toate părțile de persoane precum dumneata? De ce să nu se afișeze? Da ! Parade, meet-ing-uri, dansuri din buric whatever. Bring.it.on! 

După ce i-am citit articolul, a trebuit să verific data și anul, să mă asigur că încă mă aflu în secolul XXI și nu XV. Am vrut să mă asigur că încă mă aflu în secolul ce s-a clădit pe democrație și libera exprimare.

 

„Aici a vorbit mama de băiat din mine, care are şi ea, ca şi orice minoritate din lumea asta, dreptul la opinie şi la liberă exprimare.”

 

Aș vrea să știu părerea OMULUI din ea. Da, toată lumea are dreptul la exprimare, dar această libertate se aplică atunci când nu-l rănești pe cel de lângă tine. Acest drept se aplică atunci când limbajul tău este adecvat, motivele bine determinate și mintea este cât de cât raportată la timpurile în care trăim. Acest drept să aplică atunci când nu sfidezi și nu sugrumi libertatea de exprimare a celui de lângă tine. Acest drept se aplică atunci când pui iubirea mai presus de toate prejudecățile și nu împroști cu noroi persoanele care au curajul să își afișeze ”adevărata persoană” într-o societate ce descurajează originalitatea și încurajează sistemul de turmă.

 

Dacă voi avea vreodată copii aș vrea să îi învăț că este OK să fi ”anormal”. Că este OK să nu îți fie rușine cu ceea ce ești. Aș vrea să îi învăț că homosexualitatea nu este o alegere și nici o ”boală mintală”. Aș vrea să îi învăț respectul pentru cei de lângă ei indiferent de orientare, sex, religie sau naționalitate. Aș vrea să le arăt cât este de ușor să oferi iubire și înțelegere în loc de ipocrizie și ură. 

 

Cred că aveam 12 ani când mi s-a pus întrebarea: ”Dacă ai avea copii și ar veni să-ți spună să sunt gay, cum ai reacționa?”

”Răspunsul/întrebarea” mea a fost: ”Ar trebui să reacționez cumva anume?”

Aș vrea ca copiilor mei să nu le fie frică să mi se destăinuie doar pentru că sunt diferiți de matricea societății. Aș vrea ca această destăinuire să vină natural. 

Lăsați copii să fie ei înșiși încă de la început ca, mai târziu, să fie niște adulți încrezători, fericiți și împăcați cu propria lor persoană. 

Dacă băiatul vostru adoră să se joace cu păpușile, lăsați-l. Dacă fata voastră se joacă cu mașini, lăsați-o. Nimeni nu a spus să nu îi modelați și să le oferiți o perspectivă asupra vieții. Dar faceți-o în așa fel încât să nu schimbați ceea ce sunt ei cu adevărat. Nu le otrăviți mintea cu ură, otrăviți-o cu iubire. 

Da, Mihaela Rădulescu este mama unui băiețel. Un băiețel care, atunci când va crește, îi va citi articolul și va fi ori rușinat de vorbele mamei sale, ori înrăit să militeze pentru ideea ei-ceea ce este trist în ambele situații.

 

În ceea ce mă privește- voi susține mereu homosexualitatea.  

 

Numiți-mă nebună dar mă ghidez mereu după o frumoasă expresie:

 

             ”MAKE LOVE NOT WAR!”