Un alt om...

Mă plimb prin trecut adesea și ating vechile ziduri oftând apăsat .Acum trei ani s-au stins două vise. Anul ăsta încă cinci. Mă plimb adesea prin trecut ca să mă vizitez căci nu mă mai recunosc. M-am schimbat...m-au schimbat. Atunci gura mea gusta apa,acum inima bea vinul. Parfumul bărbătesc amestecat cu fumul de țigară îmi creează o stare de dezgust și plăcere în același timp iar eu alerg mai repede pe străzi fără să văd, fără să aud. Sunt lipsită de orice simț afectiv iar dragostea e doar o tâmpenie.

Atunci mă amuza prostia,acum mi-e scârbă de ea. În trecut vroiam să am cât mai mulți oameni în jur, să fiu conectată cu tot ce mișcă și respiră. Acum prefer propria mea companie iar uneori nici atât. Sunt o singuratică și e mai bine așa...pentru mine,pentru ceilalți. Nu mai știu să mă joc și,cel mai rău,nu mai știu cum este să râzi sincer, cu toată inima. Să fi atât de fericit până la idioțenia absolută și să fi împăcat în prostia și naivitatea ta. Acum am întrebări...mai multe decât ar trebui. ”De ce” e cea mai ușoară dintre ele. ”De ce” e o întrebare enervantă și mediocră. Un ”de ce” duce la un alt ”de ce” și tot așa până ți se grizonează părul.

Trăiesc stări pe care nu le pot descrie și de aceea am început să inventez denumiri pentru ele. Tot mai multă presiune îmi apasă pe tâmple, tot mai mulți idioți îmi mănâncă demnitatea. Mă enervez repede și iert la fel de repede. Am răni ce le țin deschise doar pentru a-mi aminti de răzbunare și am devenit o ucigașă. Mă mânjesc cu esența unor suflete ce îmi doresc iubirea...ca o văduvă negră plină de răbdare.

Oamenii nu înțeleg că vreau să fiu lăsată în pace. Vreau să-mi mângâi zi de zi demonii pentru că ei mă fac să cred că îngerii încă mai există. Vreau să stau în umbră și să îmi las amprenta asupra oamenilor fără să știe ce i-a atins.Nebună? Da sunt! Dar asta ești și tu. Te definește...îți oferă confort, scuze...